Chirurgie veterinara

Informatiile prezentate in acest website au caracter informativ si nu inlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.

Orice decizie privind sanatatea animalului de companie trebuie luata doar in urma consultarii medicului veterinar.

Chirurgia veterinara este o procedura veterinara realizata pe animale de catre medicii veterinari. Chirurgia veterinara se imparte in general in trei categorii principale: chirurgia ortopedica (oase, articulatii si muschi), chirurgia tesuturilor moi (piele, cavitati ale corpului, sistemul cardio-vascular, tractul gastrointestinal, urogenital sau cel respirator) si neurochirurgie.

Majoritatea medicilor veterinari au competenta de a efectua interventii chirurgicale de rutina pe animale, insa procedurile mai complicate necesita chirurgi veterinari specializati. Printre acestea numaram:

  • Interventii de inlocuire a unei articulatii (sold, genunchi, cot)
  • Repararea de fracturi si refacerea ligamentelor
  • Extirparea anumitor tumori 
  • Tratament pentru hernie de disc
  • Proceduri gastrointestinale sau urogenitale de o complexitate crescuta
  • Transplanturi de organe, precum cele de rinichi
  • Repararea unor rani dificile prin recoltarea si aplicarea de grefe de piele
  • Interventii chirurgicale minim-invazive

Chirurgii veterinari sunt calificati de asemenea sa efectueze examinari preoperatorii, sa evalueze diverse teste si radiografii, sa foloseasca echipament specializat in functie de natura interventiei si sa recomande stapanilor pacientilor tratamente post-operatorii. Acestia au de asemenea calitati comune cu medicii chirurgi din medicina umana, precum stabilitatea emotionala, coorodnarea exceptionala mana-ochi, reflexe bine dezvoltate si o excelenta judecata ce se bazeaza pe ani de educatie si experienta. 

Cele mai comune interventii chirurgicale veterinare

Scopul unei interventii chirurgicale la animale poate fi diferit in functie de natura respectivului animal. La animalele domestice de gospodarie scopul este in general unul legat de beneficiul economic al stapanului, in timp ce in cazul animalelor de companie scopul interventiei este mai apropiat de cel al chirurgiei umane, si anume bunastarea ulterioara a pacientului.

Cele mai des efectuate interventii chirurgicale veterinare sunt

  • Operatii de sterilizare – Probabil cea mai comuna interventie chirurgicala pentru animale, aceasta se realizeaza prin neutralizarea organelor reproductive ale respectivului animal, in general  prin extirparea acestora. Se realizeaza pentru a evita inmultirea necontrolata si pentru a preveni un comportament necorespunzator al animalului.
  • Operatii stomatologice – Se efectueaza cu scopuri diferite, in functie de animal. La cai, se pilesc dintii inegali si se extirpa dinti crescuti in directii gresite. La caini si pisici, se efectueaza in general interventii asemanatoare cu cele asupra omului, precum detartraj, extractii sau tratamente pentru boala parodontala.
  • Operatii oncologice – Se efectueaza in general la animale de companie batrane, ce dezvolta diverse tumori. Acestea pot fi ale pielii, sistemului musculo-scheletal, tractului gastrointestinal, urogenital sau reproductiv, sistemului cardiovascular etc. Medicul intervine pentru a extirpa tumora si, daca e cazul, pentru a reconstitui estetic zona afectata.
  • Operatii ortopedice – la fel ca in cazul oamenilor, se efectueaza in general atunci cand animalul prezinta un os fracturat sau un ligament rupt.

Alte interventii chirurgicale des efectuate la animale sunt cele cardiologice, oftalmice, cezariene la nasteri, extirparea a diverse corpuri straine sau repararea ranilor provocate de alte animale sau de diverse accidente. 

Ar putea sa te intereseze si ...

inapoi
sus